După Șerban Mihăilescu, și Mircea Coșea primește, la contestație, decizie favorabilă de la CNSAS

După Șerban Mihăilescu, și Mircea Coșea primește, la contestație, decizie favorabilă de la CNSAS
Colegiul CNSAS a admis, joi, cu doar trei voturi "împotrivă" și restul "pentru", contestația formulată de senatorul liberal Mircea Coșea la decizia anterioară a CNSAS, care stipula că acesta a făcut poliție politică.
Publicat: 15/02/2012, 09:39
Actualizat: 05/04/2012, 10:57

Colegiul CNSAS a admis, joi, cu doar trei voturi "împotrivă" și restul "pentru", contestația formulată de senatorul liberal Mircea Coșea la decizia anterioară a CNSAS, care stipula că acesta a făcut poliție politică.

"După domnul Mihăilescu, în ședința de joi a scăpat și domnul Coșea de anatema de securist. Colegiul a luat această decizie întrucât, deși numele i-a apărut pe o listă a ofițerilor acoperiți, nu există alte acte care să dovedească fără echivoc că ar fi făcut poliție politică", a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, unul dintre membrii Colegiului CNSAS.

Sursa citată a mai precizat că voturile pentru admiterea contestației au fost exprimate de Laurențiu Tănase, Corneliu Turianu, Constantin Buchet, Florin Chirițescu, Cazimir Ionescu și alți doi membri.

Colegiul CNSAS a decis, în 25 ianuarie, în urma unui vot foarte strâns, că parlamentarii Mircea Coșea și Șerban Mihăilescu au fost colaboratori ai fostei poliții politice comuniste.

"Am decis astăzi, cu o majoritate fragilă, la mustață dacă vreți, că cei doi au fost colaboratori ai poliției politice comuniste, în sensul legii după care funcționăm", au declarat agenției MEDIAFAX surse din Colegiu.

La jumătatea lunii octombrie a anului trecut, Colegiul CNSAS decidea că Mihăilescu (PSD) și Coșea (PNL) au fost ofițeri sub acoperire ai fostei Securități, însă, neavând acces la mai multe informații, nu se poate spune dacă au făcut sau nu poliție politică.

Sursele citate au adăugat că decizia inițială a fost redactată astfel: "Cei doi au fost ofițeri sub acoperire, fără probe de poliție politică". Decizia din octombrie a CNSAS în cazul celor doi a fost o premieră pentru instituție, întrucât nu se încadra în categoriile pe care le prevede legea după care instituția funcționează.

Ulterior, surse din conducerea Colegiului au explicat, pentru MEDIAFAX, că primul vot al Colegiului în cazul celor doi, cel dat în octombrie 2006, a fost anulat pe motiv că, nefiind prevăzut în lege, statutul pe care cei doi l-au primit nu a putut fi încadrat în nicio categorie legală de către cei de la Direcția Juridică a instituției. (Mediafax)

 

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Cine erau cei doi tineri care au murit în accidentul cumplit din Vrancea. Mașina în...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Scandal după moartea lui Prigoană. Bahmuțeanu îi cere ajutorul lui Ciolacu pentru a-și recupera copiii:...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Care a fost, de fapt, cauza morții Andreei Cuciuc: „A început să amețească, să i...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei 100.000 de soldaţi pentru războiul împotriva...
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie...
Singura fotografie cu Sfinxul din Bucegi în 1896. Avea mustață și plete. Transformări uimitoare
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Onur Seyit Yaran, actorul din serialul “Totul pentru familia mea”, este în România. Cum a...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Billie Jean King cere schimbarea sistemului de punctare în tenis